6 motive pentru care relațiile fericite se strică


Cei mai mulți oameni, intră într-o relație cu gândul că aceasta îi va face fericiți. Până la urmă, ce rost are să te înhami la o relație care nu crezi că va duce nicăieri? Din păcate, lucrurile nu stau mereu așa cum ți-ai dori și se schimbă destul de mult pe parcurs.

Dacă te afli în situația în care relația ta se destrăma ușor, ușor și nu știi de ce, iată câteva motive din cauza cărora este posibil să se fi ajuns aici:


1. Lipsa de comunicare.

De cele mai multe ori, există lucruri mărunte pe care le trecem cu vedea la celălalt. Până la un punct! Se adună, se adună și la un moment dat nu le mai putem gestiona, așa că ne schimbăm comportamentul, devenim iritați și ne enervăm din orice. De aici apar certuri și discuții care duc la rupturi într-o relație. Mai simplu și mai eficient ar fi să spunem, la momentul respectiv, ceea ce ne supără. Până la urmă, comunicarea eficientă este bază oricărei relații solide. Este foarte important și felul în care spunem lucrurile. Comunicarea asertivă este o artă greu de însușit dar care face minuni.

2. Minciunile și omisiunile.

Minciunile distrug fundamentul unei relații: încrederea. Te-ai întrebat vreodată de ce mint oamenii? Ne enervăm și supăram teribil când suntem mințiți și avem impresia că ceilalți ne consideră incapabili să ne dăm seamă, ne subestimează.

Adu-ți aminte ultima data când ai spus o minciună! De ce? De frică! În spatele oricărei minciuni se ascunde frica "mincinosului". Îi este teamă să nu rănească prin ceea ce a făcut și nu își poate asuma, îi este teamă să nu-l părăsești. Inconștient, oamenii mint că să se protejeze atunci când nu au capacitatea să își asume responsabilitatea faptelor și acțiunilor proprii. Omit lucruri, de frică să nu se pună într-o lumina proastă. Așa că, gramul de curaj de care ai nevoie să spui "în față" ceea ce este de spus este mult mai de apreciat decât lașitatea. Uneori, e greu să îți asumi, cu toții greșim dar este cel mai sănătos pentru relație.

3. Interese diferite.

Oricât de roz pare situația și "potriveala" dintre voi, cu siguranță că veți întâmpina dificultăți pe parcurs. Asta pentru că nu există relația perfectă iar ceea ce o face frumoasă și fericită, este felul în care reușiți să gestionați aceste dificultăți. Nu este nevoie să fiți mereu pe aceeași lungime de undă și este normal să fie așa. Diferențele dintre voi va pot ajută foarte mult dacă știți cum să le apreciați și să va folosiți de ele în favoarea voastră și nu să le lăsați să va îndepărteze.

4. Sexul.

Sexul este un element important în viață de cuplu. Doar că, sexul, nu se rezumă doar la sex. El cuprinde toate elementele care duc până acolo, plus ce se întâmplă după. Fiți siguri că sunteți mulțumiți cu ceea ce se întâmplă înainte de sex, cum se întâmplă să ajungeți acolo și chiar și după. Sexologii spun că există numeroase "plângeri" legate de comportamentul partenerilor înainte sau după actul sexual. Acest lucru se întâmplă deoarece, într-un cuplu, sexul are o încărcătură afectivă foarte mare.

5. Dependența exagerată de partener.

O relație nu va fi niciodată echilibrată dacă te bazezi prea mult pe celălalt. Insecuritățile tale și așteptarea ca celălalt să facă totul pentru tine nu vor aduce un plus relației. Ele vor pune o responsabilitate de nesuportat pe umerii partenerului și va vor umple, ușor, ușor de vinovăție. Așa că, dacă vrei să ai parte de o relație sănătoasă și de lungă durată, trebuie să fii sigur că ești o persoană completă și echilibrată înainte să intri în relație. 


6. Monotonia.

Monotonia se naște din faptul că partenerii nu înțeleg, în totalitate, conceptul de relație. Când vine prințul pe cal alb, ai impresia că "până la adânci bătrâneți" o să fie simplu și de la sine. Nu e așa! Nimic nu o să pice din cer! O relație necesită implicare și efort din partea amândurora. Neglijarea relației și a celuilalt duce la neînțelegeri și monotonie.

 

 logo sanatosilacap

Servicii:

 

 

 

PENTRU CEI MICI:

Dezvoltare personala pentru copii

Terapie pentru copii cu autism

Grupuri si ateliere de dezvoltare si meditatie


 

 

PENTRU ADULTI:

Terapie individuala

Dezvoltare personala si coaching

Bioenergie si tratament cu Reiki, Huna si Pranic Healing

PENTRU MAI MULTI:

Grupuri de dezvoltare personala

Grupuri de meditatie

Seminarii & Workshop-uri

CONTACT:Andra Dumitrache TEL:0753.317.749   E-MAIL: andra@haisafimsanatosilacap.ro ; office@haisafimsanatosilacap.ro
© 2016 #Haisafimsanatosilacap. All Rights Reserved. Designed By Alphabeta