”Îmi stă bine îmbrăcat așa? Este totul ok? Am dreptate? Crezi că am luat decizia cea mai bună? Îți place ideea mea? Vă sună cunoscute aceste întrebări? Ce o să creadă mama despre mine dacă află că fumez? Ce o să zică lumea dacă divorțez? Îmi doresc să fiu pictor. Ce o să creadă lumea? O să mor de foame cu meseria asta. Mai bine mă fac ITist. Dacă apar cu tipa asta, ce or să creadă prietenii mei despre mine? Nu pot să am relații sexuale cu mai mulți bărbați. Ce o să zică lumea?” Șirul continuă la infinit și cu toții ne punem întrebări de genul acesta mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin.

De ce facem asta? De ce ne pasă atât de mult de ceea ce cred ceilalți despre noi? De ce ținem atât de mult cont de părerile lor?

Simțim nevoia de aprobare. Avem nevoie ca ceilalți să fie de acord cu noi, pentru a simți că ne integrăm și că aparținem unui grup, unei familii, unei societăți, avem nevoie de o confirmare că ceea ce facem este bine, avem nevoie să ne simțim plăcuți și admirați și de aceea cerem păreri, pentru a ne ajusta comportamentele în funcție de cerințele exterioare. Unde rămâne loc și de noi, noi cei autentici, în această ecuație?

Ce se întâmplă dacă aceste nevoi nu sunt îndeplinite? Ne simțim respinși, izolați și triști. În esență, ni se înrădăcinează în noi credința că nu suntem suficient de buni și ne scade vertiginos stima de sine. Odată ce ne pierdem încrederea, acest proces se dezvoltă că un bulgăre de zăpadă, trăgând după el intensificarea acestor obiceiuri. Ușor, ușor, devenim nesiguri și cerem și mai mult părerea altora, ne luptăm și mai mult să corespundem cerințelor exterioare și ne secăm de energie, ne simțim nedoriți.

Nevoia de a avea aprobarea celorlalți se naște din neîncredere. Neîncrederea apare din cauza criticii. Critică din partea celorlalți sau auto-critică. Ambele provin dintr-un sentiment: FRICĂ. Ea este emoția care stă la bază acestei nevoi. Mi-e frică de faptul că nu sunt suficient de bun și îi întreb pe alții cum să devin astfel. Ceilalți își dau cu părerea și încearcă să mă modeleze după bunul plac, iar eu îi las, pentru că, altfel, mă vor respinge și voi rămâne singur și mi-e frică de toate astea.

Ce putem face pentru a nu cădea în această capcană?

• Acceptarea este principala cheie. Să realizăm că suntem suficient de buni și putem fi autentici.
• Să ne creștem stima de sine. 7 modalități prin care să îți crești stima de sine. CITEȘTE AICI!
• Să ne iertăm pentru greșelile pe care le facem. Toată lumea greșește, e uman.
• Să acceptăm diversitatea și să nu ne comparăm cu ceilalți.
• Să ne dezvățam de judecată și etichetări și să îi acceptăm pe ceilalți așa cum sunt.
• Să ne iubim și să ne respectăm îndeajuns de mult încât să ne păstrăm autenticitatea intactă.

Ușor de zis, greu de făcut! Toate aceste schimbări presupun un proces care necesită implicare și perseverență dar la capătul căruia, satisfacția și fericirea pe care le simțim compensează fiecare efort. Ne recâștigăm libertatea. 

Pentru Corina.

Cu drag, Andra.

Photo credit:AICI