Când un bebeluș se naște, este că o tablă goală, că o carte cu pagini nescrise. Încă de la naștere, prin simțurile cu care este înzestrat, el va percepe și experimenta viața, în strasa legătură cu părinții și familia din care provine.

Imaginați-va cum, copilul este ca un burețel, care absoarbe toată informația ce vine spre el din exterior. El ”inghite” toată această informație nemestecată deoarece, la vârste fragede, nu dispune de mecanismele cognitive de analiză prin care să discearnă ce este și ce nu este bine pentru el. Așadar, copilul tău te crede pe cuvânt și te ia ca exemplu indiferent de ceea ce faci, spui sau simți, în fiecare minut. Personalitatea sa se formează în urma interacțiunilor pe care le are cu mama și tatăl, cu familia și cei care îi sunt prin preajmă în primii ani de viață. Astfel, el învață despre toate aspectele vieții, cum trebuie să fie, cum să se comporte și ce este bine și rău. Îi învățam pe copiii noștri despre tot și toate, după cum considerăm noi de cuviință și cum am învățat, la rândul nostru, de la familia din care provenim. De aceea, este important să reflectăm si să lucrăm cu noi, pentru a nu repeta greșelile parinților noștri.

De ce sunt atât de importanți cei 7 ani de acasă? Pentru că, în această perioadă, copilul absoarbe cea mai multă informație de la noi, pe baza căreia își formează o idee despre lumea ce îl înconjoară. Această percepție îl va urmări pe tot parcursul vieții. Informațiile sunt atât de puternic întipărite în incostient încât rămân cu noi, poate, pentru totdeauna. Tocmai de aceea, educația este atât de importantă!

Mai mult decât atât, intuiția copiilor este extrem de dezvoltată, ceea ce te lasă complet ”dezbracat” în față lui. Dacă îi transmiți verbal un mesaj și simți altceva, acesta va simți confuzia și va integra experiența ca atare. Neconcordanța dintre aparentă și esența poate crea extrem de multă frustrare într-un copil, deoarece acesta nu are capacitatea de a înțelege și explica experiența.

Principalul suport energetic al copilului este afectivitatea! El va percepe exact ceea ce simt părinții, va lua ”de bun” ceea ce spun și ce fac. Prin toate cuvintele și acțiunile noastre, în fiecare secundă, formăm un fundament de comportament și personalitate pe care copiii noștri își vor baza sistemul de relaționare cu alții, cu lumea, cu familia, cu banii, cu obiectele, cu munca, cu tot ceea ce îi înconjoară. Percepțiile despre ce este în jur trec de filtrul conștientului, care la vârste fragede nu este dezvoltat și ajung direct în subconștient, unde sunt cântărite ca fiind adevărate! Prin acest mecanism, avem puterea de a ne ”programa” copiii și a le crea un fundament pe care apoi să se dezvolte. Ei învață niște patternuri de comportament și relaționare, pe care le vor extinde ulterior pe tot parcursul vieții și le vor generaliza. Cu cât emoția care vine la pachet cu informația este mai puternică, cu atât programarea este mai profundă.

La maturitate, ne alegem relații, joburi și un stil de viață care să ne valideze ideile pe care le-am învățat de-a lungul timpului și cine sunt primii profesori care ne învață despre viață? Părinții și familia. Ei îi arată copilului cum și despre ce este vorba, legat de toate situațiile cu care se confruntă în copilărie.

Așadar, să reflectăm, cu atenție, la ceea ce spunem și gândim, la exemplul pe care îl dăm copiilor noștri și să ținem minte că ei nu pot fi păcăliți. Copiii au simțurile extrem de ascuțite și, oricât de mult am încerca să ne ferim, ei ne simt emoțiile, consideră adevărat ceea ce spunem și ne iau ca exemplu în ceea ce facem.

Photo credit: www.pinterest.com